Comunicat de presă

Mario De Mezzo, prefectul județului Olt, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că va demara, la jumătatea lunii octombrie, una dintre cele mai ample acțiuni de control la nivelul tuturor spitalelor publice din județul Olt. Controlul va fi realizat de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspecția Teritorială pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat și Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

”În prima lună de mandat, am primit zeci, sute de mesaje și sesizări de la oameni care reclamă diverse probleme în spitale. În plus, experiența recentă cu accidentul cumplit de la Crevedia și controalele care au urmat, despre care vor vorbi imediat, ne învață că nu ar trebui să așteptăm să se întâmple tragedii ca să facem verificări ample. Fac public acest anunț încă de acum, pentru că scopul acestui demers este de a ne asigura că lucrurile funcționează în spitale, va fi un control de durată, într-un ritm care să nu afecteze activitatea medicală. Acolo unde vom găsi nereguli, vom căuta și soluții pentru remedierea lor”, a declarat prefectul județului Olt, Mario De Mezzo.

În aceeași conferință de presă, prefectul a prezentat și un raport preliminar după prima săptămână a acțiunii de control la nivel județean la toate instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, utilizează, transportă sau distribuie carburanți, lubrifianți și produse derivate, inclusiv GPL.

Au fost efectuate 53 de controale, dintre care 33 la operatori economici și 20 la mijloace de transport. Au fost constatate 105 deficiențe/disfuncționalități, inclusiv 3 vizând lipsă autorizații/avize de funcționare. De asemenea, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 429.700 lei. Toate cifrele sunt disponibile în documentul anexat acestui comunicat.

Alte date prezentate de Mario De Mezzo vizează raportul comisiei mixte de control a unităților de învățământ vizând stadiul pregătirii înainte de începerea anului școlar. Informațiile sunt disponibile la acest link: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/36/2023/09/isj.pdf.

Mario De Mezzo a prezentat și concluziile întâlnirilor recente pe care le-a avut, la nivel de director general/președinte Consiliu de Administrație, la sediile Bekaert Slatina, Pirelli Tyres România, Artrom Steel Tubes, Prysmian Group România, Vimetco Extrusion, Altur SA.

„Una dintre principalele teme abordate a fost învățământul dual – am discutat despre probleme, am căutat soluții – avem o concluzie comună. Este nevoie de o conștientizare și o înțelegere a rolului învățământului dual la nivelul părinților, elevilor și profesorilor, pentru creșterea calității actului educațional. Vom face eforturi comune în acest sens, în lunile următoare, vom continua discuțiile despre înființarea de noi clase și grupe”, a declarat prefectul județului Olt.

Acesta a anunțat și demararea unei campanii de conștientizare a efectelor consumului de droguri, în scopul prevenirii acestui fenomen îngrijorător, și de promovare a legii Anastasia. Proiectul va fi derulat în parteneriat cu reprezentanții județeni ai Agenției Naționale Antidrog, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Școlar Județean și cadrele didactice.

Conferința poate fi urmărită integral aici: https://www.facebook.com/100077482906208/videos/259371167018575/