Comunicat de presă

Prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a prezentat viziunea și obiectivele mandatului său

Prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a prezentat miercuri, 9 august 2023, viziunea și obiectivele strategice ale mandatului său, într-o conferință de presă transmisă live pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului Județului Olt. Mario de Mezzo a trasat câteva direcții strategice de acțiune, detaliate mai jos, explicând, de asemenea, cum vede acest rol extrem de important în comunitate.

În debutul conferinței, prefectul a explicat că își va petrece mai mult timp pe teren decât în instituție, ca dovadă vizitele derulate deja în primării, instituții deconcentrate și structuri MAI în primele trei zile de mandat, pe lângă întâlnirile și ședințele operative. Misiunea anunțată de Mario De Mezzo, dincolo de toate atribuțiile clar prevăzute de legislația în vigoare, este să contribuie la dezvoltarea județului prin investiții, eficientizarea serviciilor publice și la creșterea accesului locuitorilor județului Olt la educație și sănătate. De asemenea, acesta a anunțat în premieră constituirea unui taskforce pentru investiții și fonduri europene la nivelul județului, cu specialiștii din primării și alte instituții publice care pot accesa finanțări europene.

„Nu știu să existe o structură similară în țară. Ceea ce voi propune tuturor instituțiilor publice din județ este să reunim, inițial săptămânal, apoi bilunar, fizic, online sau hybrid, toți oamenii care au în fișa postului atragerea de fonduri europene pentru a vedea ce oportunități există, ce blocaje avem, unde putem interveni. Voi intermedia inclusiv discuții tehnice cu reprezentanți ai MIPE și alte instituții din administrația centrală, care să ne poată sprijini în atragerea de fonduri și deblocarea diverselor probleme. Participarea în acest taskforce nu va avea la bază niciun fel de criteriu politic – și dacă anumiți primari sau șefi de instituții nu vor accepta participarea colegilor la aceste întâlniri, din rațiuni politice, vor răspunde în fața electoratului anul viitor, nu în fața mea”, a declarat prefectul județului Olt.

Mario De Mezzo a făcut și un apel către toți cetățenii județului Olt, prin intermediul presei prezente la conferință. „Îi rog pe locuitorii din județ care întâmpină orice fel de blocaj, problemă, dificultate în interacțiunea cu orice instituție publică din județ să mă anunțe imediat și mă voi implica personal în remedierea situației. Oricine sună la cancelaria prefectului și cere numărul meu de mobil îl va primi și vă rog să nu ezitați. Suntem în serviciul public, în slujba cetățeanului, și mă voi asigura că, în mandatul meu, fiecare angajat plătit din banii dumneavoastră va înțelege pe deplin această imensă responsabilitate”, a explicat prefectul.

Conferința de presă poate fi urmărită pe pagina de Facebook a instituției.

Obiective strategice în mandatul de prefect al județului OLT – prefect Mario De Mezzo

  • Sănătate: Servicii medicale de calitate și accesibile
    • Creșterea calității serviciilor medicale din sistemul public.
    • Acces la servicii medicale de bază în mediul rural.
  • Economie și acces la oportunități
    • Deblocarea și stimularea proiectelor de investiții în derulare în județul Olt.
    • Identificarea de investiții noi în Slatina și în județul Olt, în paralel cu programe de formare și reconversie profesională.
  • Educație pentru un viitor mai bun
    • Acces la educație alternativă și dezvoltare personală pentru elevi.
    • Dezvoltarea învățământului dual la nivelul județului Olt.
  • Eficientizarea serviciilor publice prin digitalizare și modernizare
    • Creșterea calității mediului de lucru în toate instituțiile publice din județ.
    • Implementarea legii 9/2023, care elimină copiile și obiectele de papetărie din interacțiunea cu cetățenii, la nivelul tuturor instituțiilor publice din județ.