Comunicatul de presă referitor la Raport Plan de măsuri Sărbători Pascale

Pentru asigurarea liniștii și siguranței cetățenilor județului în perioada Sărbătorilor Pascale,  instituțiile abilitate la nivelul județului Olt au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului-Județul Olt, pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Planul de măsuri pentru desfășurarea în bune condiții a activităților economice și sociale aprobat la nivelul județului Olt.

          Astfel, în vederea asigurării protecției stării de sănătate a populației:

– reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au efectuat 37 acțiuni de control (7 unități de alimentație publică, 25 laboratoare patiserie cofetărie, 5 supermarketuri), fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale cu avertisment în laboratoarele cofetărie-patiserie pentru neîntreținerea corespunzătoare a curățeniei și purtarea echipamentului de lucru;

reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt au efectuat 180 de controale oficiale în unități autorizate/ înregistrate sanitar-veterinar:

  • Unități de fabricarea pâinii și a produselor de panificație și patiserie: 4;
  • Carmangerii: 4;
  • Măcelării: 4;
  • Restaurante și alte unități care prepară și servesc mâncăruri gătite:15;
  • Laborator cofetărie patiserie:4;
  • Supermarket: 7;
  • Piață agroalimentară: 13;
  • Bar: 7;
  • Magazin alimentar: 66;
  • Magazin desfacere pește: 1;
  • Unități procesare carene: 2;
  • Abator: 2.

Pentru deficiențele constatate s-au aplicat 8 avertismente și 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 36.000 ron.

–  reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Olt, au  efectuat 21 controale tematice privind produsele specifice Sărbătorilor Pascale, s-au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 amenzi în cuantum de 64.000 lei și 12 avertismente.

          Au fost controlați un număr de 8 operatori economici care comercializează pește și preparate din pește, în urma deficiențelor constatate fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 amenzi contravenționale în cuantum de 34.000 lei și 2 avertismente, fiind aplicată măsura de oprire definitivă de la comercializarea unei cantități de 21,5 kg în valoare de 827 lei.

          Totodată, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne au participat și executat misiuni, conform competențelor, după cum urmează:

          – Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a asigurat măsurile de ordine publică la 4 parohii/ lăcașe de cult unde numărul de persoane prezente la slujbele religioase din noaptea de 23/24.04.2022 a fost unul semnificativ, Catedrala Episcopală din mun. Slatina, Mănăstirea Călui, Mănăstirea Brâncoveni, Mănăstirea Clocociov.

          De asemenea, în perioada Sărbătorilor Pascale, în județul Olt au mai fost organizate o manifestare sportivă și 4 manifestări culturale, la care efective IJJ au asigurat măsuri de ordine, iar 38 de efective au fost angrenate în misiuni de asigurare a ordinii la manifestările desfășurate în spațiul public.

          Împreună cu IPJ Olt au fost stabilite coordonatele necesare desfășurării misiunilor din competență prin menținerea unei legături permanente între reprezentanții structurilor de jandarmi și poliție de la nivel teritorial, fiind dispuse 155 de misiuni, prin constituirea a 271 de patrule, dintre care 215 patrule mixte.

          –  Inspectoratul de Poliție Județean Olt, pentru executarea activităților specifice din competență, a acționat, în medie zilnică, cu peste 220 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale.

          Astfel, au fost executate 24 de controale la operatori economici, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3500 lei. Polițiștii rutieri au organizat acțiuni cu caracter preventiv-reactiv pe principalele drumuri naționale și județene, fiind reținute 45 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare și au fost constatate 16 încălcări ale regimului rutier de către participanții la trafic.

          La nivelul județului Olt, în perioada 24-25.04.2022 s-a intervenit la 352 de evenimente, majoritatea sesizate prin intermediul SNUAU 112, fiind aplicate în total 428 sancțiuni contravenționale, în valoare de 185.000 lei.

          – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale, a efectuat 6 controale de prevenire la lăcașurile de cult și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor și au fost asigurate măsurile de prevenire și intervenție operativă pe durata slujbelor din Noaptea de Înviere la 5 lăcașuri de cult.